Vineri, 7 noiembrie 2025 – lansarea de carte a poetului Dumitru Tuhuţ (“Broderii de ceaţă, vitralii senine”, Editura Castrum de Thymes, Giroc – jud. Timiş, 2025), susţinută la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a fost un (nou) prilej de a vorbi despre poezie bună, despre un autor care „îşi păstrează curajul de a trece prin teme tari: vină, impostură, captivitate, dezrădăcinare”, utilizând numeroase simboluri trecute prin diverse „registre (satiră, elegie, pastel)” – după cum aflăm de la Dorina Brânduşa Landén, prefaţatoarea volumului – dar, totodată, o ocazie de a reîntâlni prieteni şi/sau colegi de breaslă împătimiţi de scris şi de cultură. În sală au fost prezenţi, printre invitaţi, numeroşi membrii ASOCA.
Au luat cuvântul: Dumitru Tâlvescu (membru USR – Filiala Alba-Hunedoara, preşedintele ASOCA, amfitrionul evenimentului), Daniel Marian (membru USR – Filiala Alba-Hunedoara, poet şi publicist, semnatarul postfeţei), Nicolae Toma (vicepreşedintele UZPR – Filiala Timiş), Daniel Mariş (poet şi prozator, publicist), Daniel Luca (membru USR – Filiala Timiş, editor, poet, prozator şi critic literar), Dan Orghici (ziarist cultural, Orăştie, jud. HD).
Fotografiile făcute împreună (de Marius Olariu, Nuţa Crăciun, Daniela Cristina Coste, Daniel Luca, Cristina Mitar, Sorin Micuțiu) vor rămâne martori peste timp ai acestor momente unice, pe care le vom adăuga cu plăcere în albumul nostru sufletesc şi le vom deschide cu nostalgie atunci când ne va fi dor de chipuri dragi, de cuvinte care mângâie şi de liniştea unei seri în care poezia a fost, din nou, acasă…
A consemnat: Camelia Ardelean – jurnalist cultural